Uleiurile esențiale ajută nu doar în probleme de sănătate, ci și în managementul stresului, scăderea expunerii la toxine, frumusețe, curățenie, gătit.

Contrar percepției generale, uleiurile esențiale nu sunt o descoperire nouă. Fiind extracte pure din plante, ele au existat dintotdeauna.

În Antichitate, de exemplu, regii și reginele aveau uleiuri esențiale în trusa medicală (Solomon, David, Tut, Estera și Cleopatra). Acestea valorau la vremea respectivă mai mult decât aurul și argintul. De fapt, erau atât de valoroase încât hoții de morminte furau adesea uleiurile esențiale și lăsau bijuteriile. În mormântul regelui Tut s-au descoperit 350 de litri de uleiuri esențiale în borcane elegante. Regina Cleopatra folosea uleiurile esențiale pentru regimul ei de înfrumusețare.

Hipocrate, părintele medicinii moderne, le-a folosit deasemenea.

Două dintre cele trei daruri aduse pruncului Isus de către magii înțelepți au fost uleiuri esențiale: tămâia, ca parfum, iar smirna, ca untelemn de ungere. Se spune că aurul a fost oferit pentru a simboliza onoarea, cinstea. Alte minți înțelepte spun însă că, pe lângă aceste simbolisme, există și o latură mai practică, ce explică alegerea înțelepților: aceste daruri erau folosite și ca remedii la vremea respectivă, în caz de boală. De exemplu, tămâia era folosită pentru sistemul imunitar și împotriva infecțiilor ce ar fi putut afecta un copil, iar smirna era utilizată pentru vindecarea mamei după sarcină și naștere, precum și ca ajutor în reglarea hormonală.

Astăzi trusa noastră medicală este plină de compuși sintetici, adesea inutili și cu multe efecte adverse, unele cumulate doar în timp. Sunt foarte mulțumitoare pentru medici și medicină. Am foarte mulți prieteni medici cu care colaborez, dar e din ce în ce mai evident că industria farmaceutică nu are interesul pacienților în minte. Am citit la un moment dat că, într-o țară nordică, medicii erau plătiți mai bine dacă pacienții nu aveau nevoie de serviciile lor foarte des, aceasta indicând faptul că făceau o treabă excelentă în educare și prevenție. De asemenea, e trist că am fost „încurajați” în timp să abandonăm darurile naturii (de la Dumnezeu) pentru sănătate.

Îi datorăm chimistului francez Rene Maurice Gattefosse reintroducerea uleiurilor esențiale în medicină în anul 1937. Deși era medic, acesta a început să devină curios despre eficacitatea lor așa că, într-o zi, în urma unei arsuri grave la mână a aplicat ulei esențial de levănțică, nediluat și nu numai că durerea a scăzut imediat, ci a observat că mâna i s-a vindecat fără infecție sau cicatrici. El a introdus și termenul de aromaterapie. De atunci uleiurile esențiale au fost reintroduse în practica medicală, iar în ultimii ani folosirea acestora a luat amploare, fiind un sprijin bun în procesul de vindecare a organismului nostru.

CE SUNT ULEIURILE ESENȚIALE?

La fiecare plimbare într-un câmp de levănțică sau de fiecare dată când freci în palme coaja unei lămâi sau o frunză de mentă, ceea ce îți încântă simțurile olfactive sunt uleiurile esențiale.

Acestea sunt lichide volatile, aflate în diferite părți ale plantelor (semințe, scoarță, frunze, tulpină, flori, fructe), cu rol în protecția și regenerarea plantelor respective, extrase fie prin distilare cu aburi, fie prin presare la rece (citricele). Un indicator bun al purității unui ulei și a valorii lui terapeutice (potenței) este componența lui chimică. Aceasta poate fi afectată de o serie de factori: partea plantei din care a fost extras uleiul, solul, dacă se folosesc sau nu îngrășăminte, regiunea geografică, clima, altitudinea, anotimpul în care s-a făcut recoltarea, metoda de recoltare și procesul de distilare.

De exemplu, cimbrul produce două chemotipuri diferite (două specii diferite), în funcție de condițiile de creștere, climă și altitudine. Cantitatea de timol (ingredient activ) conținută depinde de perioada în care uleiul este distilat. Dacă este distilat în toiul verii sau pe la finele toamnei, poate conține cantități mai crescute de carvacrol, ceea ce face ca uleiul să fie mai iritant când e aplicat local, pe piele.

Așadar este simplu de înțeles cât de important este să folosim un ulei esențial pur, cu capacități terapeutice. Chiar dacă la prima vedere par mai costisitoare, nu există alternativă mai sănătoasă. Oamenii de știință pot imita unii constituenți chimici ai plantelor, dar e foarte dificil sau imposibil de creat un ulei esențial pur în laborator. Recent, oamenii de știință ai institutului științific Roseman au făcut o descoperire uluitoare care confirmă ceea ce se bănuia: că uleiurile esențiale sunt substanțe BIOchimice. Adică poți pune împreună, în laborator, aceeași constituenți chimici aflați natural în compoziția unui ulei, proveniți din surse diferite, chiar pure, și suma acestora nu va echivala uleiul esențial pur extras din plante.

Pentru a extrage astfel de uleiuri pure este necesară o cantitate foarte mare de plante, câteva sute, chiar mii de kilograme pentru un litru de ulei. De exemplu, un litru de ulei esențial de Melissa costă câteva mii de dolari, pentru că sunt necesare cam șase tone de plantă pentru a obține acest litru de ulei.

Pentru că cea mai mare parte a uleiurilor esențiale sunt produse pentru industria parfumurilor, aceste uleiuri sunt cumpărate de la producători doar pentru efectele lor aromatice (miros). Aceste uleiuri sunt extrase la temperaturi ridicate și presiuni crescute pentru o procesare rapidă. De asemenea, adesea se folosesc solvenți chimici pentru a obține o cantitate mai mare de ulei, într-un timp cât mai scurt. Aceste uleiuri pot avea același miros îmbietor, dar costă mult mai puțin și vor fi deficitare, dacă nu chiar lipsite de componentele ce asigură gradul terapeutic.

ULEIURILE ESENȚIALE CONSTITUIE SISTEMUL REGENERANT, DE PROTECȚIE ȘI IMUNITAR AL PLANTEI

Ele sunt molecule foarte mici (micromolecule) și, de aceea, se evaporă ușor. Sunt liposolubile ceea ce înseamnă că se absorb rapid în piele. Aceste calități permit uleiurilor esențiale să penetreze membrana celulară (având și ea o structură lipidică), pătrunzând intracelular chiar și în cazurile în care membrana și-a pierdut elasticitatea, din cauza procesului oxidativ (de îmbătrânire). Uleiurile esențiale au capacitatea de a pătrunde în toate celulele organismului, la 20 de minute după aplicarea locală și apoi vor fi metabolizate ca orice nutrient.

Uleiurile esențiale sunt antioxidanți puternici. Multe au proprietăți antibacteriene, antivirale, antiseptice, antitumorale, antiparazitare și antifungice. Ele s-au dovedit a fi capabile să distrugă multe bacterii și virusuri dăunătoare, sprijinind simultan sistemul imunitar al organismului.

Unele uleiuri esențiale au un rol important în detoxifiere. De exemplu, uleiul esențial de Rozmarin amplifică activitatea enzimatică a ficatului, organul cu rol principal în detoxifiere. 

Uleiurile esențiale sunt substanțe volatile, aromatice, cu activitate antimicrobiană. Când sunt difuzate (sub formă de aburi, la rece), activitatea antimicrobiană este chiar amplificată la unele uleiuri esențiale (de exemplu Menta) față de folosirea lor în formă lichidă. Acest efect se datorează faptului că uleiurile sub formă de vapori se combină cu ionii negativi din aer pentru o acțiune sinergică de purificare și dezinfectare a aerului. În plus, difuzate, ele vor avea efect și în distrugerea mirosurilor neplăcute din casă, rezultând un miros proaspăt, frumos, obținut natural.

Ueiurile esențiale sunt folosite în sănătate (pentru a sprijini organismul în procesul de autovindecare), în cosmetică (pot înlocui aproape toate produsele folosite în îngrijirea personală: creme, loțiuni, pastă de dinți, șampon etc.), în casă (ca produse de curățenie) și la gătit.

Fascinant este și modul în care uleiurile esențiale afectează creierul uman. Acesta este protejat de o membrană (membrană hemato-encefalică), cea care împiedică pătrunderea în creier a substanțelor toxice, nocive dar, din nefericire, și a multor medicamente sintetice care ar putea fi benefice. 98% dintre medicamentele sintetice nu pot traversa această membrană, pe când unii constituenți ai uleiurilor esențiale, cum ar fi tămâia și lemnul de santal o pot face. Ele au capacitatea de a interacționa cu receptorii pentru glicină, dopamină, serotonină, având efecte terapeutice.

Chiar dacă unele uleiuri esențiale nu ajung la creier, ele au capaciatea de a influența creierul indirect, prin efectele de la nivelul bulbului olfactiv. Mirosurile și emoțiile sunt procesate în structuri similare din creier, localizate în sistemul limbic (care procesează emoțiile, amintirile și mirosurile). De aceea, amintirile legate de anumite mirosuri ne influențează, în mod neobișnuit, emoțional.

Tot în sistemul limbic este și amigdala, care are un rol important în procesarea traumelor emoționale. Amigdala poate fi stimulată prin aromaterapie. De aceea, uleiurile esențiale sunt un aliat potrivit și în traumele emoționale.

Uleiurile esențiale au atât efecte sistemice (adică asupra întregului organism), cât și locale (la locul aplicării).

Calea aromatică (inhalarea, difuzarea) și cea internă au efecte sistemice, dar și locale. De exemplu, inhalarea unui ulei esențial poate avea efecte locale la nivelul plămânilor. Ingestia unui ulei esențial poate avea efecte locale la nivelul stomacului. În ambele cazuri, uleiurile vor avea efect sistemic, fiind absorbite în sistemul circulator.

Indiferent de metoda de aplicare, uleiurile esențiale au capacitatea de a ajunge în toate celulele organismului în 20 de minute, se metabolizează la nivelul ficatului și sunt eliminate în 3-4 ore (rinichi și plămâni). De aceea, e foarte important să ne amintim regula: MAI PUȚIN E MAI MULT. O picătură aplicată mai des este mult mai benefică decât o cantitate mai mare de uleiuri aplicată sporadic. Se recomandă aplicarea a 1-4 picături (în funcție de vârstă și afecțiune) de câteva ori pe zi.

CUM SE APLICĂ ULEIURILE ESENȚIALE?

1. Aplicarea locală se referă la aplicarea uleiului esențial pe piele, păr, dinți, unghii. Aplicarea directă și nediluată este cunoscută sub denumirea de „NEAT”. Pentru că sunt foarte potente și pentru că pot cauza iritații la locul aplicării, dar și atunci când vrem să obținem predominant un efect local, uleiurile esențiale se diluază cu un ulei vegetal de calitate (ulei de cocos fracționat, jojoba, migdale, cocos extravirgin etc). Aceste uleiuri se numesc uleiuri-cărăuș sau de diluție. În general, aplicăm uleiurile pe zona de proiecție pe piele a organului pe care vrem să îl susținem natural, dar iată mai jos și alte exemple de aplicare locală.

Tălpile sunt ideale pentru aplicarea locală, mai ales când vrem să obținem un efect sistemic generalizat. De asemenea, pielea de pe tălpi fiind mai cornoasă, e foarte puțin probabil să se irite, și e de ajutor mai ales atunci când introducem un ulei nou, căruia nu i-am testat toleranța pe piele. Tot aici (în tălpi) avem și harta de reflexologie. Alte zone cu absorbție rapidă sunt: spatele urechilor,  încheieturile mâinilor (și alte zone de puls) și ceafa.

Pentru un efect de relaxare sau energizant, 2-4 picături pe talpă sunt suficiente.

Pentru copii și bebeluși uleiurile se diluează mereu local și se folosesc cantități mai mici. (Notă personală: în căutările mele am dat peste mai multe scheme de aplicație locală la bebeluși. O voi reda aici pe cea recomandată de dr. Hill, expertul nostru în uleiuri esențiale doTERRA: Pentru bebeluși și copii mici, doza recomandată este de 1-2 picături la 10 ml ulei-cărăuș; la copii cu vârste cuprinse între 2-6 ani de folosesc 1-2 picături la 5 ml; peste 12 ani, se pot folosi dozele pentru adulți, 2-4 picături la 5 ml.)

Amestecurile trebuie create cu mare precauție, pentru că uleiurile pot avea efecte antagoniste (efect inhibitor), aditive (efect adăugat), sinergice (efect multiplicat) sau non-interactive (adică să nu interacționeze între ele). Amestecurile (blendurile) doTERRA au fost studiate de către oameni de știință și chimiști care au observat aceste efecte după un timp îndelungat de cercetare. De preferat este să stratificăm uleiurile, adică, în loc să le amestecăm, să le punem consecutiv pe piele cu o pauză de câteva secunde între aplicări. La final se aplică, eventual, în plus ulei de cocos și se masează ușor. 

Exemple de situații în care aplicăm uleiurile local:

Pentru ten: Tămâie (Frankincense), Mușcată (Geranium), Levănțică (Lavender), Ienupăr (Juniper berry), Lămâie (Lemon), Cedru (Cedarwood), Coada Șoricelului (Yarrow Pom) – 2-4 picături diluate sau nediluate în funcție de efectul dorit.

În afecțiuni ale urechii: Melaleuca, Busuioc și Levănțică în spatele urechii.

Pentru disconfortul de sezon: OnGuard (amestec pentru imunitate) pe tălpi, Air/Breathe (amestec respirator) pe piept și spate, Melaleuca pe gât.

Indigestii: ZenGest (amestec digestiv) pe abdomen.

Întinderi musculare, febră musculară: Lămâiță (Lemongrass) stratificat cu Deep Blue (amestec antiinflamator), Mentă.

Pentru dureri menstruale: Clarycalm pe abdomen.

Pentru arsuri: Levănțică direct pe arsură, nediluată.

Stări de tensiune: Past Tense, Mentă sau un amestec Tămâie-Levănțică-Mentă, masat pe frunte, tâmple și la ceafă.

Masaj: uleiurile esențiale se folosesc cu mare succes în masaj. Se pot combina 3-10 picături de ulei în 15 ml de ulei-cărăuș (de diluție) și se masează cu presiune mică și medie (Atenție: dacă nu sunteți terapeut, faceți asta cu precauție, evitând coloana. Atenție la femeile gravide și la cei cu boli cronice, mai ales ale aparatului locomotor).

Baie: Se adaugă 3-6 picături de ulei esențial în apă, în timp ce se umple cada. Atenție însă: uleiurile vor urca la suprafață când apa se liniștește (fiind hidrofobe) și se vor absorbi în piele imediat. Din acest motiv, mulți preferă să amestece înainte uleiurile cu gelul de duș sau săruri de baie, adăugând apoi gelul/sărurile în apă în timp ce se umple cada. Aplicând astfel uleiurile, beneficiem mai mult de efectul lor, pentru că ele se vor dispersa mai uniform în apă.

 Săruri de baie: se adaugă 3-10 picături de ulei esențial la 1/4-1/2 ceașcă de sare Epsom sau alte săruri de baie. Acestea se vor dizolva în apă înainte de baie. 

Exfoliant pentru piele: se adaugă 3-10 picături de ulei esențial, 1/4 ceașcă ulei de cocos fracționat (măsline sau floarea soarelui) și 1/2 ceașcă de zahăr brun. Se amestecă bine și se masează pielea înainte de duș.

Spray pentru corp: se umple o sticlă mică cu pulverizator cu apă distilată și se adaugă 10-15 picături din uleiul preferat (sau amestecul preferat) și se pulverizează pe corp imediat după baie.

2. Aplicarea aromatică/Difuzarea: Cel mai simplu mod de a pulveriza uleiul în aer pentru inhalare este folosirea unui difuzor. Acesta va folosi apă la temperatura camerei pentru a dispersa moleculele de ulei în microparticule ce vor fi împrăștiate în aer și vor acoperi zeci de metri pătrați în câteva secunde. Cele mai folosite sunt cele pe bază de ultrasunete. Particulele de ulei astfel obținute vor rămâne suspendate în aer timp de câteva ore pentru a reîmprospăta și îmbunătăți calitatea acestuia.

Când sunt difuzate, uleiurile vor reduce chiar cantitatea de chimicale aflate în aer (poluare) și au un efect pozitiv asupra stării de bine, emoționale și fizice.

Inhalarea directă: mai ales pentru a afecta starea emoțională. Pur și simplu inhalați direct din sticluța deschisă, dusă la nas, sau puneți 1-2 picături în palmă, faceți mâna căuș și duceți-o la nas. Inhalați și bucurați-vă de aroma plăcută și de efectele terapeutice.

Se pot aplica câteva picături chiar pe un prosopel, șervețel, față de pernă etc. și inhala.

Se poate face baie de aburi pentru față. Puneți 1-3 picături în apă fierbinte și inhalați.

Se pot folosi în umidificatoare și nebulizatoare. Dar, atenție, e important ca acestea să funcționeze la rece și să se specifice pe fișa de produs că sunt compatibile cu uleiurile esențiale.

Puneți câteva picături de ulei pe un tampon de vată și atașați-l unui ventilator (ca, de exemplu, cel de mașină).

 Parfum: uleiurile pot fi purtate ca parfum și veți beneficia, pe lângă mirosul plăcut, și de efectele terapeutice ale uleiului folosit. Puneți 1-2 picături la încheietura mâinii sau pe gât sau amestecați câteva picături în apă, într-o sticlă cu pulverizator și folosiți la nevoie.

3. Administrarea internă: Uleiurile 100% pure CPTG (certified pure therapeutic grade), cum sunt cele de la doTERRA, se pot folosi și intern.

Sublingual: Una dintre cele mai sigure metode este aplicarea sublinguală a 1-2 picături de ulei esențial pur. Deoarece capilarele sangvine sunt foarte superficiale în această zonă, constituenții din compoziția uleiurilor esențiale vor ajunge rapid în sânge (de aceea, este o metodă mai eficientă decât înghițirea), de unde vor fi distribuite acolo unde este nevoie. Această metodă elimină metabolizarea hepatică prin natura ei (uleiurile nu ajung în stomac, de unde vor fi absorbite și metabolizate apoi, ci ajung direct în circulație), ceea ce înseamnă că o cantitate mai mare de constituenți va ajunge la celule. Atenție, a nu înghiți uleiurile sau dilua în salivă!

Capsule vegetale: Se pun 1-8 picături de uleiuri într-o capsulă vegetală, după care aceasta se înghite. E bine a se dilua uleiurile, completând cu ulei de măsline.

În băuturi se adaugă 1-2 picături în apă, lapte de migdale etc. sau în miere.

Gătit: se folosesc cu succes și la bucătărie, având grijă să folosim cantități foarte mici, fiind concentrate. Dacă nu sunteți siguri de concentrația gustului, folosiți scobitoarea pentru a adauga uleiurile treptat (se folosesc mai ales în sosuri, dressing-uri pentru salate (Oregano, Cimbru, Rozmarin), prăjituri (citrice, Mentă) și dacă se adaugă în alte rețete se adaugă înspre final sau când mâncarea s-a răcit puțin, asta atât pentru a evita evaporarea și, de asemenea, pentru ca temperatura ridicată să nu afecteze structura chimică a uleiurilor).

Știați că doTERRA are cel puțin 22 de uleiuri esențiale ce se pot folosi la gătit? În acest fel aveți mereu la îndemână aromele preferate, foarte concentrate, care nu expiră aproape niciodată, dacă le păstrați ferite de soare și în recipiente din sticlă, închise la culoare.

Uleiurile esențiale au modalități multiple de utilizare, ce pot fi împărțite în trei categorii majore: sănătate, cosmetică și casă.

Iată câteva idei de utilizare a uleiurilor esențiale pentru fiecare dintre cele trei categorii:

1.Sănătate 

Uleiuri folosite pentru calmare/relaxare: Levănțică, Serenity (amestec calmant), Balance (amestec echilibrare), Mușețel roman (Roman Chamomile), Ylang Ylang, Salvie, Vetiver, Melissa, Lemn de santal, Bergamotă, Trandafir, Mușcată, Portocală sălbatică. Se pot difuza seara, aplica pe tălpi, diluate, pe fața de pernă sau pe ursulețul preferat, în spray-uri de încăpere făcute în casă, în băi calmante.

Uleiuri energizante: Mentă, Eucalipt, Brad (Fir), Lămâie, Lime, Rozmarin, Cimbru, Busuioc. Se pot difuza dimineața, se pot adăuga în apă și consuma în loc de cafea sau în smoothies (Mentă, Lămâie, Portocală), lapte de migdale sau la duș (se aplică câteva picături în cada dușului și, apoi, se dă drumul la apă).

 Fitness/Gimnastică: Masați-vă cu Deep Blue, Lemongrass, Eucalipt, Mentă înainte și/sau după un efort fizic intens. De asemena, folosiți Lămâie sau Mentă în apa de băut în timpul exercițiului fizic pentru un efect energizant. Dacă dimpotrivă doriți un efect relaxant (Yoga, Pilates), folosiți Tămâie sau Lemn de santal. Pentru o geantă de fitness neafectată de mirosurile nedorite de transpirație, puneți un tampon de vată cu 1-2 picături de Purify sau Lămâie.

Oboseală: Conduceți și simțiți cum vă cad pleoapele? Trageți pe dreapta și luați câteva biluțe de Mentă (beadleds) sau inhalati Lămâie și Mentă direct din sticlă.

Pentru o concentrare mai bună: Atunci când copiii își fac temele, pentru a-i ajuta să se concentreze, difuzați Rozmarin, Mentă, Lămâie sau aplicați topic amestecul Thinker (din trusa pentru copii).

La primele semne de iritatie în gât folosiți biluțele OnGuard, de asemenea foarte recomandate și cântăreților sau vorbitorilor în public.

Pentru sănătatea cavității bucale: În loc de pastă de dinți folosiți 1/2 linguriță bicabonat de sodiu cu 1-2 picături de Mentă, Melaleuca, Smirnă sau OnGuard.

2. Cosmetică

În loc de crema de față folosiți ulei de cocos cu câteva picături de ulei esențial de Tămâie, Levănțică, Lămâie, Melaleuca, Mușcată, Cedru, Ienupăr, Copaiba, Coada șoricelului (Yarrow Pom), Mușețel roman (în funcție de nevoi).

În loc de loțiune tonică folosiți oțet din mere și apă/apă de hamamelis, la care adăugați câteva picături de uleiuri esențiale.

3. Casă/gospodărie

Pentru curățarea/purificarea aerului: Uleiurile esențiale se pot folosi cu succes pentru a înlocui produsele de curățenie toxice. Melaleuca, Lămâia, Scorțișoara, Portocala sălbatică, amestecul OnGuard sunt doar câteva dintre cele mai utile uleiuri esențiale pentru curățenie.

Rețeta spray universal de curățenie: într-un recipient din sticlă cu pulverizator, amestecați o ceașcă de oțet, una de apă și puneți 30 de picături de ulei esențial din cele menționate mai sus, în ce combinație preferați. Pulverizați, lăsați câteva secunde să acționeze și ștergeți cu prosoape de hârtie.

Pentru îndepărtarea mirosurilor neplăcute: Ați ars mâncarea înainte de venirea oaspeților? Nicio problemă. Difuzați amestecul Purify sau Lămâie.

Pentru o atmosferă plăcută în casă: Dacă doriți o atmosfera proaspătă, reconfortantă, puteți difuza Lămâie, Grapefruit, Bergamotă, Mentă. Dacă dimpotrivă doriți o atmosferă caldă, relaxată, difuzați Balance, Serenity, Peace sau Portocală sălbatică.

O casă “sănătoasă” – modalităţi de transformare

Reguli de siguranță: Uleiurile esențiale nu au efecte adverse și sunt extrem de simplu și de sigure de folosit dacă se va ține cont de următoarele reguli de siguranță:

-Uleiurile esențiale nu se introduc sub nicio formă în ochi, urechi sau nas.

-Uleiurile esențiale se vor dilua, în special când introducem un ulei nou (la plica cotului), la copii mici și persoane în vârstă sau bolnave.

-Uleiurile esențiale din citrice nu se vor aplica topic înainte de expunerea la soare (sunt fotosensibile și vor irita pielea la locul aplicării).

-Mai puțin este mai mult: începeți mereu cu câte o picătură si măriți doza treptat, în funcție de experiența personală și zona de confort.

-Nu le lăsați la îndemâna copiilor mici!

Alte precizări:

Folosite responsabil, uleiurile esențiale se pot utiliza zilnic, nu creează sensibilitate și nici rezistență. Asigurați-vă că aveți un consultant informat, care vă va ghida o perioadă de timp până vă veți simți siguri pe voi. Dorința și viziunea noastră pe termen lung este ca generația urmatoare să învețe din exemplul nostru și să devină (cu o carte și cu o cutie de uleiuri) furnizori de soluții esențiale pentru ei și cei dragi lor. Puteți să vă imaginați impreună cu mine această lume, în care suntem responsabilizați vis-a-vis de sănătatea noastră și putem să ne ocupăm noi înșine, acasă, de 80% din provocările noastre de sănătate?

În încheiere, vreau să adaug că folosirea uleiurilor esențiale nu exclude medicina modernă și folosirea medicamentelor de sinteză. E bine să avem mereu un diagnostic de la medicul curant, pentru a exclude situațiile ce necesită medicație de sinteză. De asemenea, bolile grave și bolile cronice au nevoie de supraveghere medicală și îndrumarea specialiștilor. În comunitatea noastră dorim să construim o punte sănătoasă între medicina modernă și cea alternativă, una care să aibă interesele OMULUI în centru.